Am promis ca va voi povesti despre inceputurile acestei ,, aventuri " ( eu ii spun Aventura mea pe pamant teuton ). Stiti si voi ca am invatat in 6 luni germana ( si nu 6 ore / zi ) si cum am sustinut on-line , cu voi, interviul respectiv ( cand ma gandesc acum , imi vine sa va intreb cum de ati avut atata incredere in mine ca voi reusi ) si ca apoi am plecat la interviuri in Germania .

Nu regret decizia luata si acum realizez ca mai bine ca nu am stiut cat de greu va fi .....Desi , daca ma gandesc mai bine , daca imi spunea cineva asta , probabil m-ar fi ambitionat si mai tare !

Stii acum , atat cat ati putut voi sa ma cunoasteti pe mine , ca nu cedez usor si ca lupt cu toate puterile mele pentru telul meu . Cu toate astea , dupa prima saptamana in Germania , am zis ca imi fac bagajul si plec . Eram complet debusolata , aveam impresia ca am invatat alta limba in Romania , nu intelegeam nimic din ce vorbeau oamenii acestia ! Am avut insa marele noroc ca am dat peste un Chefarzt de nota 10 si un mentor pe aceeasi masura , care m-au incurajat permanent si care au avut incredere in mine si in experienta mea , si care m-au pus la treaba ( dupa ce mi-au testat cunostintele : mici intrebari , mici discutii despre medicatie , manevre s.a ) inca din primele zile .Dupa o luna si jumatate seful mi-a spus ca ma descurc foarte bine iar dupa doua luni si jumatate  m-a anuntat ca voi intra singura la sala sa dau anestezie , dupa ce m-a intrebat daca mi-ar fi frica sa fac asta. Bineinteles ca i-am raspuns ca nu imi este frica , atat numai ca ar trebui sa fie cineva desemnat pentru a fi chemat daca ceva nu merge bine . M-a asigurat ca asa va fi !

Bun , nu totul a fost roz si bine, am dat peste oameni care radeau de felul cum vorbeam dar , eu mi-am vazut de treaba mea ( pe care mi-am facut-o bine ) si cred ca toate astea se vor atenua cu timpul . Rabdarea mea si optimismul meu sunt mai mari decat isi pot inchipui ei .

Acum cand va scriu pot spune ca ma simt pe acelasi nivel cu germanii , cu nimic mai prejos decat ei  ba chiar , tinand cont ca mai stiu inca doua limbi straine pe langa germana si limba materna, ma simt deasupra multora dintre ei . Ma simt bine , chiar bine , stiu ca nu vorbesc foarte bine dar invat in fiecare zi cuvinte noi , si cred acum ca lucrurile vor merge bine .

Inafara spitalului ...ce va pot spune? Am intalnit aici la spital inca doi romani ( unul dintre ei chiar din Craiova ) si un pakistanez care a facut facultatea in Romania si cu care ma intalnesc si mai vorbim . Cu colegul din Craiova si cu familia lui am petrecut zilele libere de Pastele catolic ( am fost la ei , in Meiningen , patru zile ) . In rest nu am prea  avut timp , sincera sa fiu.

Ce sa spun, cine vrea sa faca ceea ce am facut eu , trebuie sa stie ca este nevoie de o vointa de nezdruncinat si de siguranta ca asta este ceea ce isi doreste , altfel....nici o sansa ! Orice problema care in tara ti s-ar fi parut de nimic , aici poate capata dimensiuni uriase . Cred ca trebuie sa fii optimist si sa consideri ca fiecare zi care a trecut este o noua cucerire , o noua treapta catre ceea ce ti-ai propus . Mai cred ca nu trebuie sa privesti deloc inapoi , ci numai in fata .  Si mai cred ceva ....cu tarie : nu suntem cu nimic mai prejos decat alte natii , suntem destepti , bine pregatiti profesional , cu o cultura generala solida si putem tine capul sus oriunde in lumea asta mare ! Eu una , asa il tin - sus ! Desi sunt genul de romanca ce plange cand se canta imnul national , nu cred ca m-as mai putea intoarce la ceea ce am lasat in urma, daca as face-o as fi profund nefericita si nemultumita !

Cam atat despre mine deocamdata , sunt totusi numai trei luni de cand sunt aici ! Cand se va termina perioada de proba va mai scriu si altele .

Alina Lazar

FOTOGRAFII